Cory Kay Creations

       Oamenii au o problemă cu a spune lucrurilor pe nume de cele mai multe ori şi se ascund în spatele unor cuvinte frumoase ca să cosmetizeze un pic crudul adevăr. Nu zic că nu sunt de acord. Unii chiar ar trebui să înveţe să facă asta, nu să fie nişte nesimţiţi care să rănească sentimentele oamenilor. Da, ei gandesc că trebuie să fie toată lumea călită în focurile războiului ca Xena, dar nu e chiar aşa. Dacă îi vorbeşti prea urât cuiva s-ar putea foarte bine să se lipsească de prezenţa ta. Pe de altă parte, nu e bine nici să foloseşti prea multe metafore pentru că s-ar putea să nu te faci înţeles. Dar cum Biblia e plină de metafore, de ce să nu le folosim şi noi? Atunci îţi dai cel mai bine seama cine te înţelege şi cine nu, dacă vorbeşti un pic codat. Nu e musai să dai mură-n gură. Dacă până şi maimuţoiul de 50 de cenţi zice "I'm complex, difficult to understand", noi de ce să fim mai prejos decât blingosul de el şi să nu fim şi noi complecşi şi greu de înţeles. Vă

      Nu ştiu câţi cititori voi pierde ( oricum am zero) sau voi câştiga ( vreau o minune , vreau o minune-n pagina mea) făcând această dezvăluire însă trebuie să zic că eu ascult Lady Gaga.  Nu mă refer în general, mă refer în acest moment în care scriu, am intrat pe youtube şi am dat de melodia ei " Judas " şi am zis "Holly mother of inspiration!" nu cu referire la Gaga dar cu referire la inspiraţia care m-a lovit să vorbesc despre subiectul ăsta. Nu o să vorbesc despre Judas din biblie...cred că dacă aş începe să fac prea multe referinţe biblice ar însemna că am găsit vreo porţie de C20H25N3O şi nu m-am putut abţine. În cel mai rău caz aş vorbi despre Judas Priest dar nu o să fac nici asta       Omul ăsta e o metaforă pentru trădători. Şi să ne ferească sfântul de de-ăştia. Indiferent în ce ai crede, indiferent de situaţie, de naţie, de ocupaţie...trădătorii sunt cei mai păcătoşi oameni. Până la urmă ce înseamnă să trădezi...să te porţi ca un ipocrit total,

   M-am întrebat de nenumărate ori cine sunt şi care este roul meu în această lume. Bănuiesc că mulţi şi-au pus această întrebare iar în caz contrar ar trebui să o facă.    Acum urmează să povestesc la ce concluzii am ajuns şi să fac o listă cu motivele pentru care sunt eu extraordinară şi chestii de-astea. Ei bine...asta nu o să se întâmple şi nu pentru că aş avea eu vreun gram de modestie în mine; Cine mă cunoaşte ştie că eu pot (   eu sunt magician. .. ) să laud chiar şi eşecurile şi defectele mele şi să le fac să pară ceva formidabil. Motivul pentru care nu voi face asta este acela că încă mai sunt în căutarea eului meu. Nu la fel de în căutarea lui cum eram cu zece ani în urmă, dar nici la un grad prea mare de înţelepciune nu am ajuns.          Mai am de lucrat la anumite aspecte ale caracterului meu. Să nu mă mai enervez aşa de repede, să fiu mai tolerantă, să am mai multă răbdare, să nu mă mai răzbun ca o proastă. Da, răzbunarea e arma prostului dar poate să fie şi o motiv

     Da, frate. Toată lumea e falsă. Nu îţi zice nimeni în faţă ceea ce crede cu adevărat din cauza acestor etichete care s-au dezvoltat în societate că nu e frumos să zici aia, să zici aialaltă, să vorbeşti despre mai ştiu eu ce. Şi uite-aşa lumea nu mai ştie să se deschidă sufleteşte şi toţi se ascund în spatele unei măşti. Se cred Batman, în puii mei... Cei mai mulţi nu ascund un erou, ascund un monstru, ascund demonii lor. Dar decât să ascunzi ceva mai bine laşi să iasă la suprafaţă ca să te poţi lupta cu acel ceva întunecat din tine. Dar ce ştiu eu...eu sunt o nesuferită pe faţă atunci când nu îmi convine ceva. Chiar dacă şi eu folosesc "diplomaţia" adică nu le zic chiar aşa cum sunt, până la urmă, mai în glumă, mai în serios, mai sarcastic, mai politicos îţi zic frate că eşti prost sau ceva...că greşesti, că gândeşti ca o curcă beată care s-a împiedicat în lemne.      Problema este că oamenii nu suportă adevărul, îi incomodează, îi pune în dificultate. Fiecare

    E diminaţă iar eu nu dorm. E deja îngrijorător. Nu am omorât pe nimeni şi nu o conştiinţă încărcată mă ţine trează ci mai degrabă un suflet plin. Da, se pare că în postarea asta nu o să mă mai plâng în legătură cu lumea înconjurătoare şi nici măcar în legătură cu mine. Mi-am dat seama că în esenţa mea sunt o persoană fericită. Am tot ceea ce şi-ar putea dori un om. Am bazele unei vieţi minunate, ceea ce se va întâmpla mai departe depinde numai de mine. Sper să fie ca întotdeauna, să fie bine. De fiecare dată când am ajuns în punctul cel mai de jos al existenţei mele ceva s-a întâmplat în aşa fel încât să îmi arate că tot răul a fost spre bine. Nu e nimeni victimă a vieţii, nimeni nu primeşte mai mult decât poate duce. Ceea ce mă torturează pe mine constant sunt cele o mie de gânduri pe secundă pe care le-am avut dintotdeauna, întrebări fără răspuns şi haosul interior care apare atunci când îmi pierd echilibrul. Dar nu sunt o persoană cu un caracter slab. Nu am fost niciodat