Cory Kay Creations

Ai stat vreodată să te întrebi dacă interesează pe cineva ce ai de spus? Îţi zic eu...nu, nu ne interesează. Mă includ aici şi pe mine pentru că m-am săturat să văd cum oamenii distrug minunatul dar al scrisului. Dacă nu oferi valoare, dacă nu înveţi pe cineva ceva, dacă ceea ce spui este plictisitor, nu ne interesează! Ideea de a scrie se referă la faptul că vrei să împărtăşeşti ceva folositor lumii. Chiar dacă este o poveste fictivă, fă-o să aibă substrat, o învăţătură. Iar realitatea de zi cu zi...îmi pare rău să o zic dar mă doare pe mine la moţul de la bască unde ai fost, ce ai făcut, ce ai zis, atât timp cât nu mă ajută cu nimic să ştiu asta.  Ceea ce îmi aminteşte de statusurile de pe Facebook. Nimănui nu îi pasă ce mănânci (dacă nu cumva e un bol gustos de cianură), unde eşti (dacă nu cumva te-ai internat singur/ă la sanatoriu) şi cu cine ( doamne, aici intră categoria aia dezgustătoare de oameni care se mozolesc în poze). Oameni buni, nu ne pasă. Puţină

Da, fraţilor. Cred că era o manea care vorbea despre valoarea aluia care o cânta. Bine, nu sunt toate manelele la fel? Dar nu acesta este subiectul zilei de azi. Nu. Azi doresc să evidenţiez o trăsătură umană care îmi provoacă greaţă. A, de fapt aceeaşi trăsătură umană despre care vorbesc tot timpul. La fel ca maneliştii care au ca subiect valoarea lor aşa am şi eu ca subiect prostia omenească. Unii oameni sunt atât de varză şi se cunosc atât de puţin pe ei înşişi ( fac pariu că dacă îi zic vreunuia de introspecţie deschide 5 site-uri diferite cu DEX online şi caută şi un desen), încât îşi bazează valoarea personală pe bunurile materiale pe care oricum nu le-au acumulat ei. Cred că dacă au avut norocul de a se naşte într-o familie bogată totul li se cuvine şi că toţi sunt nişte prinţi şi nişte prinţese iar restul lumii trebuie să fie supuşii lor regali. Nu, mersi. Nu vreau să ţin o piţipoancă de păr în timp ce vomită tequilla în toaleta din club (dacă mai ajunge până acolo şi

Hai să recunoaştem că petrecem prea puţin timp gândindu-ne cum să facem viaţa altora mai frumoasă pentru că în primul rând nu ne gândim nici măcar la noi. Poate credem că o facem dar de fapt cei mai mulţi se înşeală. Şi nu, nu am nicio jenă să generalizez pentru că procentul de oameni ignoranţi este mai mare decât cel al oamenilor care ştiu să gândească singuri fără să asculte ce vorbesc piţipoancele de la TV sau mai ştiu eu cine prin reviste.  Eu nu am idoli. Nu zic că vreau să devin ca nu ştiu cine, eu vreau să devin ca mine. Cea mai bună variantă a mea.  Pentru prea mult timp nu am mai fost prietenă cu mine pentru că aveam nişte probleme peste care nu puteam trece. Am simţit mult prea devreme gustul amar al dezamăgirilor şi al trădării. În fine...trecem peste. Asta o să citiţi în romanul meu autobiografic pe care îl voi scrie la pensie bazat pe memoria mea fantastică şi pe jurnalale pesonale pe care le mai am. Acum sunt prietenă cu mine însămi pentru că am învăţat să mă a