Everything you can imagine is real.
Nicky Vreau ca această zi să fie specială pentru că azi face Nicky, copilul meu, doi anişori. De aceea, voi finaliza toate postările pe care nu am apucat să le finalizez. Am pus doar titlurile iar apoi mi-a dispărut subit toată inspiraţia pentru că da, se mai întâmplă chiar şi celor mai buni dintre noi. Ceea ce voiam probabil să scriu când am pus acest titlu se referea la faptul că în infinitatea sa, Universul ne poate dărui tot ceea ce noi ne imaginăm şi de aceea totul este real. Nu m-ar mira absolut deloc să existe o lume cu personajele pe care le-am creat chiar eu în scrierile mele. Undeva acolo am creat un Univers paralel în care eu sunt Ivan, exorcist, filosof, womanizer :) Între timp în lumea reală, adică aceasta pe care o vedem şi o trăim toţi sunt doar eu...un copil idiot. ( da, pentru că am foarte multe idei, ce credeaţi?) Bine, hai să nu o dăm în paranormale cu Butt...