Cory Kay Creations

Da, fraţilor. Cred că era o manea care vorbea despre valoarea aluia care o cânta. Bine, nu sunt toate manelele la fel? Dar nu acesta este subiectul zilei de azi. Nu. Azi doresc să evidenţiez o trăsătură umană care îmi provoacă greaţă. A, de fapt aceeaşi trăsătură umană despre care vorbesc tot timpul. La fel ca maneliştii care au ca subiect valoarea lor aşa am şi eu ca subiect prostia omenească. Unii oameni sunt atât de varză şi se cunosc atât de puţin pe ei înşişi ( fac pariu că dacă îi zic vreunuia de introspecţie deschide 5 site-uri diferite cu DEX online şi caută şi un desen), încât îşi bazează valoarea personală pe bunurile materiale pe care oricum nu le-au acumulat ei. Cred că dacă au avut norocul de a se naşte într-o familie bogată totul li se cuvine şi că toţi sunt nişte prinţi şi nişte prinţese iar restul lumii trebuie să fie supuşii lor regali. Nu, mersi. Nu vreau să ţin o piţipoancă de păr în timp ce vomită tequilla în toaleta din club (dacă mai ajunge până acolo şi ...

          Cred că am zis-o de mii de ori şi chiar dacă trebuie să mă repet pentru cei care nu ştiu ce am zis de o mie de ori, here I go: mi se pare stupid şi de-a dreptul aberant că societatea ne dictează modul în care ar trebui să ne trăim viaţa. Pattern-ul ăsta cu şcoală, liceu, facultăţi inutile, apoi joburi, apoi cumpărături, apoi să creşti copii în acelaşi spirit de sclavie... şi să fim serioşi că nu suntem toţi prinţi şi mai ştiu eu ce să trăim în puf. Nu pe toţi îi ţin mă'sa şi tacsu acasă până la 30 de ani şi apoi le găseşte un loc de mare şef în afacerea familiei. A, sau şi mai rău...nu toţi mituiesc profesorii ca să fie copiii lor pe primul loc mereu. Vai, dar ce deştepţi sunt ei...cred că li se trage de la lanţul de 2 kile de la gât.          Ideea este că nu mai avem timp să ne descoperim pe noi înşine. Fac pariu că mulţi trec prin crize de identitate şi se întreabă cine sunt sau dacă nu o fac înseamnă că deja creierul lo...

Cică era odată un împărat. Un mare împărat. De ce era aşa de mare numai şaormele pe care le mânca zilnic o ştiau. Împăratul era un bărbat adevărat aşa că împuiase cu împărăteasa. Aşa au apărut pe lume trei "prinţese". Când a venit vremea ca cele trei fete să îşi găsească soţi, marele împărat a organizat o mare audiţie mai ceva ca la X-factor pentru că nu voia gineri care să fie sub nivelul fetelor sale ( deşi acest lucru era posibil numai dacă băieţii erau amibe...dacă înţelegeţi ce vreau să spun). La aflarea veştii că cele trei frumuseţi de fete îşi căutau soţi, prinţi din toate ţinuturile s-au înghesuit în curtea palatului să asculte discursul potenţialului lor socru: - Dragi feciori de împărat, cel puţin sper că sunteţi numai feciori de împărat pentru că un servitor care curăţa balega cailor regali nu are ce căuta să ceară mâna fiicelor mele, mă bucur să vă am astăzi aici în faţa mea. Nu veţi ajunge uşor să fiţi parte a familiei mele dacă nu veţi respecta regulile. I...