No matter what.
E diminaţă iar eu nu dorm. E deja îngrijorător. Nu am omorât pe nimeni şi nu o conştiinţă încărcată mă ţine trează ci mai degrabă un suflet plin. Da, se pare că în postarea asta nu o să mă mai plâng în legătură cu lumea înconjurătoare şi nici măcar în legătură cu mine. Mi-am dat seama că în esenţa mea sunt o persoană fericită. Am tot ceea ce şi-ar putea dori un om. Am bazele unei vieţi minunate, ceea ce se va întâmpla mai departe depinde numai de mine. Sper să fie ca întotdeauna, să fie bine. De fiecare dată când am ajuns în punctul cel mai de jos al existenţei mele ceva s-a întâmplat în aşa fel încât să îmi arate că tot răul a fost spre bine. Nu e nimeni victimă a vieţii, nimeni nu primeşte mai mult decât poate duce. Ceea ce mă torturează pe mine constant sunt cele o mie de gânduri pe secundă pe care le-am avut dintotdeauna, întrebări fără răspuns şi haosul interior care apare atunci când îmi pierd echilibrul. Dar nu sunt o persoană cu un caracter slab. Nu am fost...