Cum? Când? Cine? Ce? Unde?

Există foarte multe întrebări. Pentru fiecare întrebare există unul sau mai multe răspunsuri. Totul ţine de perspectiva în care priveşte fiecare lucrurile. 

Pentru mine lucrurile sunt în general foarte simple. Detest zona de gri şi de aceea când aleg ceva nu există cale de mijloc. În cazul de faţă am ales să mă ocup de acest blog şi exact asta voi face. Şi nu ca să îmi etalez inteligenţa care poate sa fie sau nu prezentă la mine în creier ci pentru a-mi exersa scrisul. 

Cred că a rămas singura dintre pasiunile mele care încă îmi mai prezintă interes. Cu desenul nu am reuşit pentru că nu am absolut deloc rabdare. Chiar dacă am evoluat de la a desena omuleţi cu capete supradimensionate la personaje care arată cât de cât decent, tot nu sunt mulţumită de rezultate. În ceea ce priveşte muzica, din nou nu am răbdare să învăţ să cânt la un instrument iar cu vocea mea de "divă" nu voi semna cu o casă de discuri prea curând.

Nu zic că sunt afonă însă lipsa exerciţiului duce la pierderea unei voci bunicele iar eu nu pot să exersez având in vedere că am incredibilul ghinion de a avea nişte vecine frustrate care îmi bat în ţeavă cu....nici nu vreau să mă gândesc ce. Probabil veţi gândi că nici cu blogul ăsta nu o să dureze. Ei bine, se poate să aveţi dreptate. Singurele scrieri ale mele care au rezistat peste ani sunt jurnalele mele personale pe care nu le va citi nimeni in veci, amin. Paginile alea au fost martore la gândurile mele cele mai profunde, la temerile mele, la reuşitele şi eşecurile mele. Cum era în melodia aceea " I must be emo" când la final zicea tipul că jurnalul este prietenul lui cel mai bun, aşa a fost şi pentru mine de multe ori.

Oamenii te ascultă cum te plângi însă au o limită a răbdarii şi când o întreci te trimit la plimbare şi te cataloghează drept enervant. Hei, şi nu îi judec. Câteodată şi eu mă enervez pe mine dar nu aşa de tare cum o fac alţii.

Oricum cred că prefer de o mie de ori mai mult să aud pe cineva care se plânge decât pe cineva care se crede buricul pământului şi critică fiecare mişcare a celorlalţi. Dar mai multe despre genuri de oameni enervanţi în postările următoare. Pentru moment ne concentrăm pe întrebări. Subiectul întrebărilor? nu am nici cea mai vagă idee.

Nu am pornit având ceva prestabilit în minte. Câteodată îmi place pur şi simplu atât de mult monologul din mintea mea încât nu am nevoie de un subiect. În general mă gândesc la viaţă şi tot ce presupune ea. Care este scopul? De ce suntem aici? Ce să mănânc azi? La ce oră trebuie să îmi setez alarma? Câţi bani mai am? etc. Da, mă gândesc şi la lucruri mărunte dar şi la cele complexe. Uneori am răspunsuri, alteori nu. Ce am aflat până în prezent este că e bine să îţi pui multe întrebări. Scopul existenţei este acelea de a evolua şi nu poti evolua fără să cunoşti anumite lucruri, şi nu poti să cunoşti anumite lucruri dacă nu pui întrebări...întrebările potrivite, desigur.

Spiritul meu este tânăr, de copil curios care încearcă încă să găsească răspunsuri. Şi îmi place aşa. Nu mă aflu încă la nivelul acela de a oferi eu răspunsurile. A, şi nici măcar nu este bine să oferi răspunsurile celorlalţi ci să îi ghidezi în aşa fel încât să le descopere singuri. Clar, nu este bine să te amesteci în treburile altcuiva indiferent cât de bune îţi sunt intenţiile. Doar se spune că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune. Cât se poate de adevărat. Cel mai bine este să laşi lucrurile să "curgă". Dacă eşti pe frecvenţa bună, lucruri bune se vor întâmpla.

Nici nu bănuim ce putere imensă se ascunde în noi. Fiecare este un creator. Totul se duce de râpă atunci când alegi să distrugi. Poate cea mai rea forma de distrugere este autodistrugerea. La un moment dat fiecare se sabotează. Chiar şi atunci când credem că suntem stăpâni pe situaţie, că facem noi o alegere, este posibil să fie umbra noastră care ne face sa fim stupizi, ce naiba.

O, de ce să mă mai pierd în detalii şi în cuvinte prentenţioase. Spunând lucrurilor pe nume, toţi suntem proşti, toţi avem ceva în neregulă, nu există om care să fie perfect. Nimeni nu este superior celuilalt! chiar dacă unul e mai bogat, altul e mai frumos, altul e mai inteligent, altul e mai cu moţ. Da, din punct de vedere social nu suntem egali dar suntem toti oameni, toţi facem greşeli, toţi avem realizări, toţi avem supărări, speranţe, frici.

Da, suntem diferiţi dar nu trebuie să ne călcăm în picioare pentru că nu suntem la fel. Oricât de greu ne este trebuie să fim recunoscători că avem şansa de a trăi aici şi acum. Nimeni nu se află aici degeaba, toţi suntem o piesă din puzzle-ul creaţiei.

Şi dacă scopul existenţei este evoluţia, de preferat evoluţia spirituală nu doar cea tehnologică să încerc să răspund la întrebări. Cum? În modul cel mai bun pe care îl putem găsi. Când? Aici şi acum, trăind în prezent. Cine? Noi înşine, fără a căuta vinovaţi şi fără a căuta eroi care să ne salveze. Noi suntem proprii prieteni şi duşmani. Ce? să fim treziţi, sa avem conştiinţa vie, să realizăm ce facem şi de ce. Unde? peste tot:. în minte, in suflet, în spirit, în dimensiunea asta şi în celelalte. Trebuie să fim cea mai bună variantă a noastră.

Peace!