No matter what.
E diminaţă iar eu nu dorm. E deja îngrijorător. Nu am omorât pe nimeni şi nu o conştiinţă încărcată mă ţine trează ci mai degrabă un suflet plin. Da, se pare că în postarea asta nu o să mă mai plâng în legătură cu lumea înconjurătoare şi nici măcar în legătură cu mine.
Mi-am dat seama că în esenţa mea sunt o persoană fericită. Am tot ceea ce şi-ar putea dori un om. Am bazele unei vieţi minunate, ceea ce se va întâmpla mai departe depinde numai de mine. Sper să fie ca întotdeauna, să fie bine. De fiecare dată când am ajuns în punctul cel mai de jos al existenţei mele ceva s-a întâmplat în aşa fel încât să îmi arate că tot răul a fost spre bine.
Nu e nimeni victimă a vieţii, nimeni nu primeşte mai mult decât poate duce. Ceea ce mă torturează pe mine constant sunt cele o mie de gânduri pe secundă pe care le-am avut dintotdeauna, întrebări fără răspuns şi haosul interior care apare atunci când îmi pierd echilibrul. Dar nu sunt o persoană cu un caracter slab. Nu am fost niciodată.
Dar cui îi pasă ce am fost sau nu am fost eu? se pare că iar tratez blogul ăsta ca pe jurnalul meu personal. Oh, well...nu e chiar aşa de rău să fac asta. Şi-aşa am fost mai mereu misterioasă. Sau poate am fost doar mai tăcută pentru că de obicei am fost ascultătorul. Am auzit multe poveşti de la mulţi oameni. Povestea mea nu au auzit-o prea mulţi, poate pentru că nu i-a interesat să o audă. Vina este probabil a mea...mereu am încercat să îi ajut pe ceilalţi, am încercat să empatizez cu ei, să le fiu alături. Cei mai mulţi mi-au râs în faţă şi apoi au dispărut din peisaj.
Cum ziceam...eu mereu m-am obosit să cunosc poveştile celor din jur dar mai nimeni nu a făcut la fel pentru mine. Aşa că îi pot considera prieteni numai pe cei care şi-au răpit timp din viaţa lor ca să mă cunoască măcar un pic, nu pe cei care s-au pripit să tragă concluzii fără să cunoască povestea mea. Şi....acum totul e blank. Nu mai am ce să zic. Sunt pregătită pentru schimbare. Ştiu că acum urmează o nouă etapă. Sper să fie interesantă. Oricum, indiferent ce se va întâmpla eu o să rămân "Headstrong to take on anyone!".
Very thoughttful blog
ReplyDelete