The change...

      

     Iată că este timpul pentru o schimbare. O să scriu mai mare ca să vedeţi mai bine, poate nu vedeţi destul de bine... Sau poate încă nu citeşte nimeni ceea ce scriu.

    Deocamdată nu sunt cunoscută într-un cerc larg de oameni pentru că nu am avut vreo realizare de proporţii pentru societate şi nici nu am averi inestimabile. În schimb am ceva ce mulţi nu au. Am curajul de a scrie ceea ce cred cu adevărat chiar dacă nu se află în conformitate cu normele impuse.

     Nu este un blog de jurnalistă, de specialistă PR, de expert în mai ştiu eu ce. Nu este un blog cu pretenţii şi în niciun caz nu este un blog al cărui link să îl trimit ataşat în vreun mail de angajare alături de CV-ul meu. Şi asta nu pentru că mi-ar fi ruşine de ideile mele sau de modul de a mă exprima însă lumea nu este încă pregătită să depăşească anumite bariere. Ca să nu mai zicem că m-ar considera sărită de pe fix şi imatură. Sau cine ştie, poate e cineva care gândeşte la fel ca mine dar nu mă bazez prea mult pe asta.

     Cum am zis şi la început, am creat acest blog pentru a nu îmi pierde antrenamentul în ceea ce priveşte scrisul. Până o să ies la pensie chiar vreau să scriu cele patru volume din romanul meu. Până acum am 36 de pagini...şi îl scriu de doi ani...

     

     O să scriu de acum înainte despre orice. Nu că până acum nu am făcut exact asta dar poate credeaţi că e doar un blog pentru lamentările mele. Nu, nu e. Lamentările mele sunt ceva ce vin natural...din păcate. 

     A făcut cineva testul Myers Briggs, cel care îţi indică tipul de personalitate şi te îndrumă spre carierele care ţi se potrivesc? Eu l-am făcut şi mi-a iesit că sunt tipul INFP, tipul idealistului. Dacă nu aveţi idee despre ce vorbesc vă sugerez să daţi un search pe Google şi să îl faceţi şi voi. Ajută. Vă face să vă înţelegeţi mai bine propria persoană. Mie nu mi-a dezvăluit ceva ce nu ştiam deja. Doar un idealist e veşnic nemulţumit pentru că are în minte imaginea a ceea ce ar trebui să fie şi în faţă are realitatea care nu este nici pe departe perfectă. Greu, nu? Foarte. Dar who gives a rat's ass about that? Cu siguranţă nimeni. I give a rat's ass for me, you give a rat's ass for you.

     Ce se întâmplă atunci cu ideea că toţi suntem Unul. Nu ştiu, să îmi spună ce se întâmplă cei care nu cred asta. Eu tot mai cred că oamenii doar trebuie să se trezească.

     Poate anul ăsta, poate la anul, poate era următoare, poate....

     Şi cum o melodie zice mai mult decât aş putea exprima eu în cuvinte ( pentru că îmi este prea lene să scriu aşa mult, nu că nu aş reuşi până la urmă să zic tot ce am de zis...)  vă las cu Paradise... I love it! 

       

Much Light, Peace and Love!

Cory Kay