It's just not my cup of tea.

      Tocmai mi-am dat seama că am lăsat nefinalizate aproape şase postări. Am pus decât titlul şi nu am mai continuat. Asta spune că am renunţat? Că sunt delăsătoare? Probabil....dar cui îi pasă de asta? Mie cu siguranţă nu. Nu am ce să dovedesc celorlalţi pentru că părerile lor mă lasă rece.

       Singura persoană căreia vreau să îi demonstrez ceva sunt eu. Am venit singură în lumea asta şi singură voi ieşi din ea, aşa că nu este nevoie să dau explicaţii nimănui pentru acţiunile mele. Dacă greşesc, voi învăţa din greşeli. Detest critica, fie ea şi una constructivă. Dacă cineva mă critică va ajunge imediat pe lista mea neagră care e mai lungă decât cea a lui Moş Crăciun. 

     
       Mă enervează enorm oamenii care se bagă în treburile mele şi au o părere cu privire la modul în care ar trebui să îmi trăiesc viaţa. Şi nu, nu sunt paranoică. Mereu apare câte cineva cu vreo idee "inteligentă" despre ce ar trebui să fac, să zic, să gândesc, să pana mea...

       Chiar şi amărăciunea asta de blog o să fie criticat atunci când va ajunge în ghearele malefice ale haterilor mei. Că vezi doamne nu vorbesc din cărţi şi nu e exprimare academică şi că are greşeli de scriere...sau mai ştiu eu ce...că e prea emo sau prea de copil revoltat pe tot şi pe toţi.
   
      Hmm...dar chiar sunt revoltată pe tot şi pe toţi şi nu la modul "eu sunt centrul Universului şi totul se roteşte în jurul meu şi a ceea ce vreau eu sau că deţin adevărul suprem şi restul sunt inferiori", dar pur şi simplu am momente în care nu mai suport atâta nedreptate în lumea asta, atâta falsitate, frică, răutate...

   
      Am obosit...alerg de 24 de ani după ceva ce nu există...o lume utopică. Aceasta există însă numai în mintea mea şi poate doar după ce nu voi mai exista o să o găsesc...Nu cred că este imposibil să existe şi aici dar fiecare e cu treaba sa şi cu interesele sale şi uită să se mai gândească şi la ceilalţi. 

   
      Mie îmi pasă chiar şi de cei pe care nu pot să îi suport pentru că ştiu ca undeva acolo adânc în sufletele lor poartă conştiinţa lui Unu. But...where is the Oneness? I wish I knew....