Just the truth, man. ( despre nimic)

     Am vrut să scriu un blog în limba engleză ca să îmi pot promova gândurile la nivel internaţional dar după cum e vorba aia "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg". M-am întors la drăguţul meu blog supărat.

Sunt perfect conştientă de faptul că ceea ce scriu aici nu este pe placul prea multor persoane deoarece nu este ceva care să transmită vibe-uri pozitive, unicorni roz şi iepuraşi pufoşi. Dar nu mă interesează.

O să scriu în continuare ceea ce vreau eu că doar nu am contract cu nimeni. Prin urmare o să rămân " true" faţă de fanul meu numărul unu, eu. Nu zic că după o vreme când voi ajunge la o vârstă mai respectabilă şi îmi voi schimba unele perspective cu privire la realitatea înconjurătoare ( sau poate că nu), nu o să citesc aceste rânduri şi o să mă întreb de ce naiba eram aşa de negativistă tot timpul, însă până atunci va trebui să mă mulţumesc cu ceea ce am.

În momentul de faţă am numai comentarii răutacioase la adresa mai multor categorii de persoane printre care se numără: proştii, aroganţii, falşii, răutăcioşii ( în afară de cei sarcastici şi fantastici ca mine, desigur), mincinoşii şi enervanţii ( tot în afară de mine care o fac în mod deliberat).

   
Despre ce este vorba în propoziţie? Ce vrea să transmită eul epic? Păi cum naiba...este evident. Eul epic transmite faptul că deşi a avut o sclipire de speranţă şi voia să scrie despre lucruri drăguţe care să îi motiveze pe ceilalţi să îi urmeze exemplul şi să se înscrie în această misiune tăcută de a face lumea un loc mai bun, a renunţat ulterior la această idee pentru că habar nu avea despre ce să scrie drăguţ din moment ce este bombardat de sentimente din categoria " nu prea drăguţe".

Ideea este că nu mă pot forţa să scriu ceva ce nu vine natural. Dacă nu mă simt în stare să împărtăşesc raze purpurii din aura mea ( hai că acum sunt şi paranormală, ce puii mei...), voi spune exact ceea ce gândesc chiar dacă nu este " catchy". 

   
Şi iată că am scris aproape jumătate de pagină vorbind despre nimic. Numai un adevărat artist poate face asta. Imaginaţi-vă dacă foloseam şi un limbaj de lemn...atunci chiar era o capodoperă. Dacă acest text va ajunge vreodată la subiectele de examene şi se va cere să se extragă ideile principale, acestea ar suna cam aşa: Autorul voia să îşi modifice abordarea de a scrie pe blog însă a fost nevoit să se mulţumească cu ce avea; Autorul este în continuare nemulţumit de lumea înconjurătoare şi de aceea nu poate exprima sentimente drăguţe; Autorul explică în mai mult de 20 de rânduri ceea ce putea explica într-o frază.

 
Wow, este chiar o performanţă să vorbeşti despre nimic într-o postare întreagă. Aş merita să fiu în Cartea Recordurilor.

   
Dacă interesează pe cineva, voi continua să postez pe acest blog aceleaşi poveşti supărate ca şi până acum. Poate într-o zi mă voi trezi cu vibe-uri pozitive şi voi scrie ceva minunat, sau poate că nu. De menţionat faptul că acest blog mă ajută teribil de mult în procesul de scriere al romanului meu. Sper să îl citiţi. Asta după ce o sa îl cumpăraţi. Trebuie să fie plătită şi munca mea intelectuală, nu?

 
 Ei, dragii moşului...până la postarea următoare vă doresc numai bine, multă minte şi multă răbdare cu cei care nu au multă minte. 

XOXO,

Cory Kay