Cand nu ai cu cine...

Frate, nu va ganditi la prostii! Vreau sa specific de la inceputul postarii ca nu o sa vorbesc despre sex. Deci daca va gandeati ca e vorba de "nu ai cu cine sa ti-o pui" intrati si voi pe Tinder sau mergeti pe Centura sau nu stiu ce se mai poarta in ziua de azi.

Vreau sa discut despre un subiect foarte sensibil. Nu, nu despre sex. Nu despre bani. Nu despre religie. Toate astea in postari viitoare. 

Vreau sa va vorbesc despre prieteni. Da, este un subiect foarte sensibil pentru ca a ajuns sa fie o raritate in ziua de azi. Pentru mine este o raritate de cand ma stiu. Am esuat la acest capitol de atatea ori incat as putea scrie o carte despre cum sa nu mai crezi in prietenie. Dar totusi...mai sunt sperante. Inca mai sunt cateva persoane care se mai pot numi prieteni. Restul sunt doar amici sau nici macar.

Sa va spun o poveste. Totul a inceput cand aveam vreo 4 sau 5 ani si eram prietena cu doua fete mai mari de la mine de la bloc. Intr-o zi am iesit toate trei la plimbare si ne jucam. Eu, fiind mai mica si super impiedicata, nu m-am uitat pe unde alergam si am cazut. Cele doua fete fiind mai mari puteau sa vina sa ma ajute, sa ma intrebe daca sunt ok sau daca am murit mancata de asfalt. Dar nu, ele au mers mai departe si nu le-a pasat. Atunci am realizat ca fetele erau rele si nu am mai vrut sa am prietene fete.

In generala am continuat sa ignor fetele de la mine din clasa. Mai mult, m-am si paruit cu o colega pentru ca se ofticase ca eu stiam deja sa citesc si ea nu. Buhu. Ea a venit intr-o zi ca o mahalagioaica cu mainile in sold si a zis ca "de ce i-ai spus invatatoarei ca tu stii sa citesti?!?" iar eu i-am zis pentru ca e adevarat...si am inceput sa ne paruim :)) ce amintiri....

In clasa a doua a venit un coleg nou si ne-a pus invatatoarea impreuna in banca. Am devenit foarte buni prieteni. Noi si inca un coleg din fata noastra. Eram o echipa si copiam la toate testele impreuna. Da, doamna invatatoare. Daca v-a tinut Dumnezeu sanatoasa si sunteti cool si navigati pe internet recunosc ca am inceput sa copiez inca din clasa I. Dar numai la materiile la care nu voiam sa imi bat capul. La Romana si Engleza, niciodata!

Dar sa revenim. Eram prietena cu acesti doi colegi si era ok. Cred ca am mai avut o prietena care venise la noi in clasa tot in aceeasi perioada si imi placea tipa pentru ca nu era feminina mai deloc. Cred ca o chema Mihaela. Era super de treaba dar a stat putin la noi in clasa asa ca nu am avut prea mare noroc sa o fac my bff. 

In clasa a 3-a a mai venit o tipa noua. De fiecare data cand imi cerea ceva ii ziceam ca nu vreau sa ii dau si sa ma lase in pace. Mai tarziu am ajuns oarecum prietene pentru ca in clasa a 5-a cand am stat cu varicela acasa doua saptamani venea si imi aducea temele. In cele din urma ne-am paruit pentru ca s-a suparat pe mine ca nu colorasem un punct la un proiect la Engleza. In ziua de azi cand ne vedem pe strada ne ignoram. Adica...eu fug de ea si nu o salut. Nu pentru ca sunt nesimtita, dar pentru ca nu imi place sa fiu falsa. Daca simt sa fug si sa ignor, fug si ignor. Nu imi pasa daca e de bun simt sau nu. :)) 

In clasa a 5-a s-a facut dom'ne cea mai buna clasa din scoala, de Engleza intensiv. Dom'ne...cei mai cei. Era o clasa de fitosi!!! Daca lua vreunul 5 acolo se ducea cu pachete de cafele si flori si parfumuri si nu mai stiu ce la profesoara sa ii metamorfozeze 5-ul in 9. In clasa aia daca aveai 9,50 erai prostul clasei. 4 ani de stres! Nici pana in ziua de azi nu am trecut peste :)) 

Dar sa revin la prietenie...

In clasa a 5-a am avut onoarea sa reintalnesc o tipa interesanta pe care o mai vazusem o singura data cand a lipsit invatatoarea clasei ei si venisera toti la noi in clasa. Am tinut-o minte dupa numele ciudat. Ea m-a tinut minte dupa mersul de ursoaica pe care il aveam. Am uitat sa mentionez ca eram super grasa, ca un paralelipiped...de fapt ca un cilindru. Stii..atunci cand esti si inalt si gras. Aia eram eu. Nu zic ca acum este o foarte mare diferenta dar macar am o talie :)) 

Si am ajuns in clasa cu tipa asta care este prietena cu mine si in ziua de azi. Dar am avut multe drame.

In primul rand ea m-a tradat. Eu eram super depresiva in perioada aia iar ea nu stia pentru ca eu nu ii ziceam asa ca s-a plictisit sa ma vada ciudata si s-a decis sa se mute de langa mine din banca si sa stea cu o fitoasa. 

Doamne, am fost foarte dezamagita atunci. Cand in sfarsit imi calcasem pe suflet si ma imprietenisem cu o fata, ea mi-a confirmat faptul ca in fete nu trebuia sa am incredere vreodata. 

Mai rau, am ramas intr-o relatie de pseudo-prietenie cu o tipa super aiurea care credea ca trebuie sa vorbim la telefon 3 ore si sa merg cu ea in mall ca sa fim prietene cu adevarat. A fost un iad perioada aia din toate punctele de vedere. Totul mergea foarte prost pentru mine acasa iar la scoala in loc sa uit prin ceea ce treceam ma simteam total exclusa si cea mai ciudata si cea mai penibila :)).

Nu stiu ce s-a mai intamplat pentru ca a trecut foarte mult timp de atunci insa eu si prietena mea tradatoare ne-am impacat fiindca aveam multe lucruri in comun din punct de vedere spiritual. Am facut un pact al prieteniei si am promis ca vom ramane prietene pe veci. Desigur, ne-am mai certat de atunci. Nu am vorbit vreo 3 ani la un moment dat dar am trecut si peste acea perioada...

La liceu... deja nu ma mai interesa. Eram fericita ca scapasem de colegii mei, speram sa nu ii mai vad vreodata. Eram hotarata sa fiu un lup singuratic si sa nu ma mai imprietenesc cu nimeni. Dar nu poti, ma...omul e un animal social, trebuie sa fie intr-un grup. 

Nu stiu cum, am facut un grup. Eram diferiti dar aveam cateva lucruri in comun asa ca am facut un grupulet. Logic ca pana la urma s-a dus fiecare in treaba lui, ba chiar a iesit foarte rau in final. Pentru mine. 

Ma intelegeam super-bine cu a doua colega de banca a mea. Prima nu mi-a dat importanta pentru ca ea era o extrovertita iar eu eram....eu :)) Cu a doua colega de banca m-am inteles atat de bine incat iar copiam impreuna, mergeam pe la ea, ne intalneam zilnic sa mergem impreuna la scoala, chiuleam impreuna si ii impartaseam toate gandurile si sentimentele mele. Fireste, clasa a 12-a s-a terminat si la fel si prietenia noastra. Logic ca am fost dezamagita, dar nimic nou.

As putea detalia perioada liceului pentru ca s-au intamplat foarte multe atunci dar prefer sa nu. O sa vorbesc despre asta in vlog.  

La facultate la fel. Am intalnit multa lume. Putina lume de calitate. Mi-au atras atentia in mod deosebit doua tipe. Una pentru ca fusese in clasa la liceu cu prietena-mea-cea-mai-buna si cealalta pentru ca avea un stil foarte cool. Si azi il mai are. 

Fireste, din nou am avut dorinta de a face un grup. Toate 4. Cele doua tipe nu se suportau, apoi au ajuns sa se accepte, apoi se intelegeau mai bine decat ma intelegeam eu cu ele, apoi drame, barfe, tampenii....si s-a dus totul de rapa. :)) 

Cine a fost cel mai prost personaj in toate aceste povesti? EU. Nu Uniunea Europeana, ci eu....Cory Kay. Da, am fost cea mai mare proasta pentru ca sunt o idealista care crede in prietenie adevarata si care a pus prea mult suflet iar ceilalti in scepticismul si nepasarea lor au calcat in picioare sentimentele mele, nici macar nu au crezut ca imi pasa si pentru ca de fapt mi-a pasat prea mult...am luat teapa.

Azi, pentru ca am avut aceste experiente neplacute...pastrez dinstanta. Pana la urma mi-am dat seama ca nu ai cu cine... Poate eu sunt de vina pentru ca sunt o ciudata, pentru ca sunt prea empatica, pentru ca ma atasez de oameni. Si e rau...pentru mine. E super sa ai multe sentimente si sa vezi ce e mai bun in ceilalti dar cand ceilalti nu se vad cum ii vezi tu sau te vad pe tine ca pe o nebuna si cred ca de fapt ai intentii ascunse...ce poti sa faci? 

Mda...sigur se vor trezi multi sa zica ca " oh, dar eu am vrut sa iti fiu prieten/a si tu ai fost aia rea si nepasatoare si bla, bla." Si da, e adevarat. E nevoie de foarte, foarte, foarte, foooooaaaarte mult timp ca eu sa pot avea incredere in cineva. Sunt rece. Ice cold. Tacuta. Nesuferita. Dar nu pentru ca sunt un om rau. Sunt ca un caine care a fost batut si acum daca vine cineva sa il mangaie incepe sa latre si da sa muste. 

Deci sa mai sper la un grup de prieteni? Cel mai probabil...nu. Deci toti cei care aveti un grup de prieteni care va sunt ca niste frati, sa fiti fericiti si sa ii apreciati. Este ceva frumos de care m-am bucurat si eu pentru scurte perioade de timp. 

Nu se mai fac grupuri de prieteni care sa ramana prieteni si dupa ce se maturizeaza si o apuca fiecare pe drumul sau. De-aia imi place mie super mult filmul IT, adaptare dupa romanul lui Stephen King. Acolo, pustii terorizati de demonul-clown-whatever-tarantula raman in relatii de prietenie si dupa 30 de ani si se duc impreuna sa lupte cu monstrul. Dar aia e fictiune :| oare doar acolo se mai poate sa existe prietenie? In filme, anime si carti? 

De-aia dragii mei cititori voi scrie romanul ala la care lucrez de 5 ani si tot nu l-am terminat...ca sa pot pune macar in fictiune prietenii adevarate. Tin sa mentionez ca ma refer la prieteniile intr-un grup mai mare de doua persoane. Asa...am prieteni...dar as prefera sa fie si ei prieteni intre ei. E mai amuzant cand sunt mai multi. 

Dar despre ce vorbesc? Uneori...chiar nu ai cu cine. Si decat tu sa ii cauti mereu ca un idiot penibil iar ei sa iti trimita de Craciun, de Pasti si de ziua ta cate un mesaj doar asa pentru ca esti in lista lor...mai bine te lipsesti. 

Morala? Sunt o idioata.

THE END.