Cory Kay Creations

      Nu am nimic de zis dar vreau să zic ceva aşa că zic asta. Inteligent, nu? Nu.       Mi-a dat jos posterul...nu ştiu de ce era o idee bună pentru el. Vorbesc despre Nicky, Nicholas al meu. O fiinţă atât de minunată venită parcă direct din rai, un adevărat înger care a intrat în viaţa mea. Dar tot nu pot să înţeleg de ce a rupt el posterele mele gigant cu Shakira şi Puss in boots. Poate nu îi plăceau. Dar a acţionat mişeleşte şi le-a rupt când dormeam. Îl iubesc oricum chiar dacă a rupt şi plasele de ţânţari şi mi-a stricat dvd-playerul. Oricâte tâmpenii ar face, când îl privesc în ochii lui albaştrii şi nevinovaţi nu pot să nu îl iert. Şi în fiecare dimineaţă mă trezesc lângă el şi el este atât de iubitor şi vrea să îi zic că e cel mai frumos din lume şi să îl mângâi, să ii fac masaj şi să îi dau ceva de mâncare. Mai târziu vrea să mă joc cu el şi să îl las să alerge prin casă cu mămica lui. Ce copil frumos e! Îi iert orice şi oricât pentru că îl iubesc sincer şi necondiţionat

      Bună, dragii mei cititori. Da, de data asta cred că există câţiva cititori ai blogului pentru că am văzut că views-urile au urcat la 520 iar eu cu siguranţa nu am avut timp să intru de 100 de ori pe blog.      După cum aţi putut observa din titlul postării mele, revin cu descrierea mea. De fapt, caracterizarea personajului principal, eu. Personajul principal în ce? într-o carte pe care nu am scris-o eu încă dar pe care o scrie un Creator mai mare decât mine. Mult mai mare. Cum ziceam şi în partea I , nu ştiu exact de care parte ma situez. Mereu am simţit că fac parte din categoria celor buni, nu chiar un înger în toată puterea cuvântului dar unul căzut aflat pe calea izbăvirii. Demon nu m-am simţit de prea multe ori pentru că am un autocontrol fantastic. La câte gânduri negative am câteodată ar trebui să fac masacre însă nu fac asta pentru că I know better than that... Stupidă cred că mă simt de foarte multe ori şi asta nu pentru că sunt proastă şi că nu am capacitate

    Da, sunt absolut convinsă că cele 400 şi ceva de vizualizări de pe blogul meu nu sunt ale mele, sunt ale fanilor mei care se înghesuie să citească tot ceea ce debitează strălucita mea minte. Cum zicea Inna " my fans loves me". Hey, nu toţi au mâncat %#%## când erau mici ca să aibă succesul unora şi să iasă din anonimat. Unii aşa ca mine se mulţumesc cu nimic. De fapt, mint. Nu mă mulţumesc cu nimic dar chiar şi aşa tot asta primesc. Nu sunt disperată după atenţie dar recunosc că nu îmi place nici să fiu ignorată total. A ici mă refer în general pentru că în ceea ce priveşte blogul e absolut sigur că îl scriu degeaba. Stau şi mă gândesc că la un moment dat voi vrea să profesez în domeniul în care m-am pregătit cu trei ani de facultate şi o viaţă întreagă de creativitate, ceva în domeniul comunicării, al publicităţii sau whatever. Cei mai mulţi îţi cer să le trimiţi un link către blogurile tale. Nici nu vreau să îmi imaginez ce feţe ar face dacă aş îndrăzni să l

      După cum ştie o lume întreagă, o galaxie, un univers, un multivers şi ce mai vreţi voi, eu scriu un roman în patru părţi, adică patru volume. Până în momentul de faţă nu am finalizat nici măcar unul deşi am început lucrul cu romanul 1 şi romanul 2.    Da, am un blocaj...mai pe româneşte, o lipsă totală de inspiraţie dar şi de timp. Ce este de făcut în acest caz. Nefinalizarea acestor romane poate avea urmări apocaliptice. Vă daţi seama că fiecare secundă în care aceste cărţi geniale nu sunt dezvăluite publicului larg, este o secunda pierdută ce nu mai poate să revină vreodată.     Sper că sesizaţi sarcasmul meu...asta în caz că o luaţi de bună. Poate unii nu ştiu dar eu sunt cel mai mare critic al meu. V-am mai zis eu în postările anterioare că am o conştiinţă foarte, foarte mare. Asta îmi aminteşte de papercut ...     În fine, nu îmi este greu să trântesc acolo câteva idei şi să scot în trei zile o carte de 500 de pagini. Adică mă gândesc la Twilight...o adunătură

     Fără nicio îndoială, chiar şi cel mai prost om de pe lume ştie măcar instinctiv că acest univers funcţionează alimentat de două forţe diametral opuse: binele şi răul. Întotdeauna "balanţa" noastră interioară se va înclina fie într-o parte sau în cealaltă pentru că pe principiul Yin şi Yang, nu există bine absolut fără o picătură de rău şi nici invers.      Este această lege nescrisă, acest laitmotiv al fiecărui basm, lupta dintre bine şi rău. Cum ne dăm seama de care parte suntem? Avem conştiinţa, da. Dar poate că unii au o conştiinţă mai puternică care îi atenţionează pentru fiecare fir de praf mutat din locul lui, iar alţii consideră că în superioritatea lor au dreptul să facă orice îi taie capul pentru că ei ştiu mai bine.           Deja nu mai este niciun mister că îmi place să vorbesc despre diverse tipologii umane. Oamenii m-au fascinat şi m-au dezgustat profund dintotdeauna. Ei sunt cel mai bun exemplu de manifestare a răului în această dimensiune. Nici nu