Cory Kay Creations

     Da, da. Sună foarte morbid şi trist dar e singura certitudine până la urmă. Cu toţii ne îndreptăm spre "destinaţie finală". Şi nu e nimic rău în asta. Spune două lucruri: ori ne-am descurcat prea bine şi menirea noastră s-a sfârşit, ori ne descurăm lamentabil şi avem nevoie de un restart. A fost aşa încă de la început. În timpurile cele vechi, Divinitatea nu îndura prea multe greşeli din partea oamenilor. Când numărul păcătoşilor ajungea la limită astfel încât cu greu mai găsea Creatorul un om în toate minţile, ţac pac cu sfârşituri de lume prin potopuri, foc şi pară etc. Those were the good old days, I tell ya that... Acum, nu. Omul rămâne în prostia lui parcă la infinit. Nici urmă de evoluţie. E ca atunci...mulţi idioţi, foarte puţini oameni care gândesc...cum trebuie. Sunt oameni care gândesc, dar gândesc greşit. Da, da...există şi genii malefice. Nu ştiu dacă mai e la modă chestia cu a conduce lumea, dar probabil mai sunt şi adepţi ai acestei idei. Să fie ac

     Azi este o zi de duminică. Mie nu îmi plac zilele de duminică pentru că mă deprimă şi mă deprimă pentru că nu îmi plac. A, trebuia să menţionez de ce nu îmi plac? Pentru că după ziua asta urmează ziua de luni....o altă zi pe care o detest. Înseamnă că a mai trecut o săptămână şi se apropie alta şi lumea tot nu s-a sfârşit :))      Hey, puteţi să mă învinuiţi pentru că nu îmi place lumea în care trăim? Adică, la tot pasul sunt numai oameni superficiali, oameni care nu acţionează din pură bunătate ci din pură răutate...care au un plan să îi facă pe ceilalţi să fie un pic mai jos decât ei. Nu, nu mi-am pierdut minţile şi nu sunt paranoică. Nu consum nimic dubios, doar beau un ceai pentru că am o răceală mare cât China.       Why can't we all just get along? Why? :(( 

  Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat această viaţă minunată pe care o trăiesc! Azi 25 iulie, 2013...aici şi acum...eu mulţumesc pentru tot ceea ce sunt şi tot ceea ce mi se întâmplă şi tot ceea ce o să fiu şi pentru fiecare suflare a mea, pentru fiecare secundă în care sunt vie şi în care pot să învăţ şi să evoluez.  Nu, nu am avut vreo revelaţie. Cel puţin nu am avut vreuna recent. Că nu mai e 2008 sau 2011... da, atunci chiar a fost ciudat.  Acum nu mai am nimic neobişnuit însă pur şi simplu sunt Zen... Da, ştiu. Cui îi pasă că sunt eu bine sau nu când o lume întreagă suferă din x motive. Probabil nu multora.Ideea este că e bine să te bucuri de astfel de momente de linişte şi mulţumire sufletească. Ele nu vin prea des din păcate deşi ar trebui să fie starea noastră generală.  Viaţa asta nu e suferinţă. Suferinţa vine atunci când nu înţelegem de ce ni se întâmplă anumite lucruri. De-abia mai târziu aflăm că un lucru care ni s-a părut tragic la un moment dat a fost

          Cred că am zis-o de mii de ori şi chiar dacă trebuie să mă repet pentru cei care nu ştiu ce am zis de o mie de ori, here I go: mi se pare stupid şi de-a dreptul aberant că societatea ne dictează modul în care ar trebui să ne trăim viaţa. Pattern-ul ăsta cu şcoală, liceu, facultăţi inutile, apoi joburi, apoi cumpărături, apoi să creşti copii în acelaşi spirit de sclavie... şi să fim serioşi că nu suntem toţi prinţi şi mai ştiu eu ce să trăim în puf. Nu pe toţi îi ţin mă'sa şi tacsu acasă până la 30 de ani şi apoi le găseşte un loc de mare şef în afacerea familiei. A, sau şi mai rău...nu toţi mituiesc profesorii ca să fie copiii lor pe primul loc mereu. Vai, dar ce deştepţi sunt ei...cred că li se trage de la lanţul de 2 kile de la gât.          Ideea este că nu mai avem timp să ne descoperim pe noi înşine. Fac pariu că mulţi trec prin crize de identitate şi se întreabă cine sunt sau dacă nu o fac înseamnă că deja creierul lor este spălat şi au devenit un produs al soci

     Probabil nu vă aşteptaţi la acest subiect din partea mea dacă sunteţi cumva din categoria oamenilor care nu mă cunosc nici cât negrul sub unghie. Da, da...aproape toată  lumea crede că sunt o fraieră, o stupidă care habar nu are pe ce lume trăieşte, care nu e destul de inteligentă pentru multe lucruri. Fireşte că dacă sunteţi în acea categorie de "ombelico del mondo" adică de oameni egocentrişti şi narcisişti care consideră că universul se roteşte în jurul lor şi al problemelor lor o să credeţi asta nu doar despre mine ci despre toate persoanele care vă pot ameninţa inteligenţa aka. nu proşti, de-ăştia aşa ca mine care deşi nu excelează, au întotdeauna câţiva aşi în mânecă.      Să revin la subiect. Conştiinţa colectivă se referă la toate gândurile, sentimentele şi acţiunile pe care noi le proiectăm în Univers. Din fericire, sau din nefericire...toţi suntem conectaţi. Nu, nu la internet...nu cred că a ajuns wireless-ul în triburile africane... suntem conectaţi la Surs

     Toată viaţa mea am fost condusă de sentimente nobile de iubire, prietenie, compasiune. Încă mai sunt condusă de ele însă uneori când situaţia o cere, iubesc să urăsc. Urăsc prostia, urăsc răutatea gratuită a oamenilor. E un sentiment atât de intens care îţi dă atâta energie. Energie distructivă, din păcate. Când te laşi cuprins de furie eşti în stare să faci şi să spui lucruri care te vor uimi chiar şi pe tine. Bine, e mult spus că pot să urăsc pe cineva. Să îmi displacă total, da. Să am un sentiment de repulsie şi să îmi doresc să îi torturez, categoric. Dar să urăsc? Neeeeeh. Doar dacă ce am enumerat mai sus intră în categoria de ură atunci da, să zicem că urăsc.    Hey, la TV tocmai e un film în care e taxu lu' Hanna Montana . What the... Gata, mi-am pierdut flow-ul de cuvinte. Nu mai scriu cu logică.  Mda, să zicem că îmi displac foarte mult unii oameni dar dacă nu intru cu ei în contact atunci e cam egal cu zero. Pot să îşi dea foc la păr şi să alerge dezbrăcaţi pe ma

      Aşa că m-am apucat eu de scris. Pentru generaţiile următoare şi pentru a duce mai departe numele strămoşilor mei  care au fost mari filosofi şi scriitori. Ok, sau poate că nu... dar ce mai contează. Sunt aici, scriu şi este un început bun. Astăzi o să vă vorbesc despre oameni, unul dintre subiectele mele preferate.               Omul este un animal ceva mai evoluat ar spune cărţile de ştiinţă însă am văzut animale mai inteligente decât unii oameni. Desigur, unii ar spune că gândesc aşa pentru că sunt o "hateriţă" însă eu consider că sunt destul de realistă. Am văzut câini care merg cu tramvaiul şi care ştiu să traverseze strada, motani care ştiu să deschidă uşile.        De cealaltă parte, am văzut oameni care deşi au fost la şcoala nu ştiu să scrie corect, alţii nu ştiu nici măcar să se exprime, dar nu sunt eu un " grammar nazi" pentru că fiind martoră la atâtea masacre ale limbii române, recunosc spre ruşinea mea că uneori nici eu nu mai ştiu să scriu

Există foarte multe întrebări. Pentru fiecare întrebare există unul sau mai multe răspunsuri. Totul ţine de perspectiva în care priveşte fiecare lucrurile.  Pentru mine lucrurile sunt în general foarte simple. Detest zona de gri şi de aceea când aleg ceva nu există cale de mijloc. În cazul de faţă am ales să mă ocup de acest blog şi exact asta voi face. Şi nu ca să îmi etalez inteligenţa care poate sa fie sau nu prezentă la mine în creier ci pentru a-mi exersa scrisul.  Cred că a rămas singura dintre pasiunile mele care încă îmi mai prezintă interes. Cu desenul nu am reuşit pentru că nu am absolut deloc rabdare. Chiar dacă am evoluat de la a desena omuleţi cu capete supradimensionate la personaje care arată cât de cât decent, tot nu sunt mulţumită de rezultate. În ceea ce priveşte muzica, din nou nu am răbdare să învăţ să cânt la un instrument iar cu vocea mea de "divă" nu voi semna cu o casă de discuri prea curând. Nu zic că sunt afonă însă lipsa exerciţiului du

Cică era odată un împărat. Un mare împărat. De ce era aşa de mare numai şaormele pe care le mânca zilnic o ştiau. Împăratul era un bărbat adevărat aşa că împuiase cu împărăteasa. Aşa au apărut pe lume trei "prinţese". Când a venit vremea ca cele trei fete să îşi găsească soţi, marele împărat a organizat o mare audiţie mai ceva ca la X-factor pentru că nu voia gineri care să fie sub nivelul fetelor sale ( deşi acest lucru era posibil numai dacă băieţii erau amibe...dacă înţelegeţi ce vreau să spun). La aflarea veştii că cele trei frumuseţi de fete îşi căutau soţi, prinţi din toate ţinuturile s-au înghesuit în curtea palatului să asculte discursul potenţialului lor socru: - Dragi feciori de împărat, cel puţin sper că sunteţi numai feciori de împărat pentru că un servitor care curăţa balega cailor regali nu are ce căuta să ceară mâna fiicelor mele, mă bucur să vă am astăzi aici în faţa mea. Nu veţi ajunge uşor să fiţi parte a familiei mele dacă nu veţi respecta regulile. I

În fiecare secundă Conştiinţa  mă poartă către infinit Câteodată nu mai inţeleg nimic Spiritul îmi este puternic Dar mintea mă limitează Nu pot să cuprind necurpinsul cât sunt încă în viaţă Căci să privesc abisul din care m-am născut m-ar face să mă pierd şi să dispar ca un gând ce a fost acolo doar să tulbure o minte mult prea fragedă să înţeleagă misterele universului să le perceapă sunt totul, sunt nimic şi sunt un spirit, un suflet, un gând sunt creatorul, sunt sclavul, sunt viaţă, sunt mormânt sunt începutul şi sfârşitul şi tot ce am pierdut.